Day: August 22, 2026

Recent a intrat în vigoare hotărîrea Parlamentului Moldovei «Cu privire la concepția reformei agrare și la dezvoltarea social-economică a satului», a cărei realizare este pusă în seama Departamentului pentru reforma agrară și structurilor acestuia, de pe lîngă organele locale ale puterii executive. Reforma vizează «modificarea relațiilor economice, organizatorice și juridice la sate, asigurarea populației cu produse alimentare, ridicarea nivelului de trai, îmbunătățirea condițiilor de muncă și a protecției sociale a țăranilor, asanarea situației ecologice pe bașa dezetatizării proprietății și utilizării diverselor forme ale acesteia». Concepția adoptată evidențiază drept verigă reforma relațiilor funciare, al cărei element principal îl reprezintă demonopoiizarea proprietății de stat asupra pămîntului. Programul de realizare a reformei prevede anularea actelor de folosință a pămîntului pe termen nelimitat de către colhozuri, sovhozuri și alte întreprinderi, precum și stabilirea dimensiunilor loturilor de pămînt pentru organizarea producției marfă. Drepturile de cumpărare-vînzare, testare, ipotecare, dăruire, schimbare, arendare a pămîntului, precum și dreptul da alte tranzacții, ce nu depășesc cadrul legislației republicii, vor fi acordate proprietarilor numai după 1 ianuarie 2001. Pămîntul nerepartizat sau nevîndut rămîne în proprietatea statului. Hotărîrea prevede, de asemenea, adoptarea unei serii de măsuri concrete în vederea privatizării mijloacelor de producție, a introducerii unui sistem flexibil de impunere, a stimulării producătorilor de produse agricole, participării capitalului străin la înființarea băncii comerciale mixte, de societăți de asigurări pe acțiuni.
Toate bune și mai bune, dar dați-mi voie să întreb: bunelul meu, bunicii dumneavoastră, părinții noștri mai în etate, care au dat și vacă, și cal, și inventar agricol, și hectare de pămînt, dar deposedați de tot și toate, numiți chiaburi, ce drepturi au ei?
Adică așteptăm anul 2001, cînd se vor trece din viață stăpînii adevărați ai pămîntului șl atunci vom purcede la vînzarea lui. Avem o tristă experiență din trecutul nu prea îndepărtat, cînd deveneau latifundiari coloniștii de alt neam, cu pungi grele și obrazul de scoarță. Să mai revenim o dată la șerbie?
Am fost martori în astă primăvară la aplicarea articolului 82 al Codului funciar și ați văzut cîtă rezistență au opus în mai multe localități bravii noștri deținători de sclavi, zis președinți și directori de unități agricole. Cei cîțiva ari ce se cuvin țăranului parcă i-ar da de pe moșia lor.
Da, pămînturile, apele, bogățiile subterane aparțin statului Moldova. Dar țăranilor nu le mai aparține nimic?
Nu sînt eu cel chemat să învăț Parlamentul cum să procedeze, dar aș putea într-o bună zi să-mi cer dreptul meu de moștenitor a cîtorva hectare din Izvoare și a altor cîteva din Cotiujeni de unde mi-s bunicii. Dar în 2001 voi fi prea bătrîn pentru a mă face fermier. Dați-mi astăzi măcar strictul necesar, că la judecata de apoi vom fi cu toții egali.
Dumitru NICUȚA

sursă: Glasul Națiunii, 6 iunie 1991.

Nimic mal simplu decît să sperii un țăran-colhoznic cu fantoma privatizării pămîntului. «Bine, bine, moșulică, să admitem că ai lua mătale 2— 3 hectare de pămînt. Dar cu ce ai să le lucrezi? Cu sapa?» Cam așa sînt calmați de către moșierii colhoznici bieții țărăni, care încă nu s-au înstrăinat definitiv de pămînt și, eventual, ar avea curajul să pretindă la un lot particular din moșia colhozului sau sovhozului. Căci, se gîndește țăranul are dreptate președintele, cînd zice de lucrarea pămîntului. Numai cu sapa mare ispravă nu faci. Atunci, dînd au intrat «benevol» în colhoz, de, țăranii aveau cai, boi, pluguri, boroane, căruțe. Iar acum? Acum uneltele și mașinile agricole, tractoarele, combinele și camioanele aparțin colhozului. Și nu dea domnul să ajungi pe la președinte să-l rogi să-ți împrumute un tractor, ca să-ți ari hectarele private…
Momentul psihologic a fost bine intuit de către acei președinți și directori de unități agricole, care au alergie auditivă doar la rostirea cuvintelor «privatizarea pămîntului». Domniile lor, apărîndu-și propria stare de mici kneji ai micilor knezate agricole, consideră că, deocamdată, țăranul nostru nu este pregătit pentru a deveni fermier. Vedeți, dumneavoastră, țăranul nici măcar nu are cu ce-și lucra pămîntul cu care, la o adică, ar fi împroprietărit!
Stop, domnilor președinți și directori! De ce considerați că «pregătirea» țăranului pentru privatizarea pămîntului va cădea cu hîrzobul din cer și acest eveniment se va produce ceva mai tîrziu? De ce nu le explicați oamenilor că, drept o ieșire din situație, ar putea servi organizarea unui Parc de închiriere a mașinilor și uneltelor agricole? Ah, da, nu vă e convenabili ca țăranul să înțeleagă această simplă soluție. Iar ea, într-adevăr, este simplă și foarte logică la început de cale, cînd nici statul nu le poate oferi fermierilor tehnica agricolă necesară, durabilă și compactizată, dar nici fermierii-debutanți nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru a o procura. Și, firește, acest Parc de închiriere a tehnicii să fie completat cu mașini și unelte din chiar parcul colhozului sau sovhozului, însă să fie organizate sub egida sovietelor sătești, cum se numesc ele acum, sau primăria comunei, cum ar putea să se numească pe viitor. Deci, pe de o parte, țăranul-fermler ar avea posibilitatea, pentru o anumită plată, să închirieze orice tehnică agricolă de care ar avea nevoie (evident, ea trebuie deservită de o echipă de specialiști), iar, pe de altă parte, să fie scutit de… refuzul președintelui de colhoz, care încă nici pînă azi n-a înțeles de ce doar pe o suprafață mizeră de 3 la sută din pămîntul arabil al țării, cit se află în prezent în proprietatea personală, se recoltează anual 60 (!) la sută din volumul global de cartofi, 30 la sută din volumul global de legume: se produce 27 la sută din volumul global de lapte, 30 la sută din volumul global de carne?… Nu vă este rușine, domnilor președinți și directori, să aveți la dispoziție tocmai 97 la sută din pămîntul arabil al țării și să produceți atît de puțin? Probabil că nu, fiindcă cel sătul, iar domniile voastre nicicînd nu duceți lipsă de nimic, nu-l crede pe cel flămînd. Ar mai fi cazul ca și cel flămînd, iar de aceștia e plină țara, să nu-l creadă pe cel sătul. Cel puțin atunci, cînd acesta sperie țăranul cu fantoma privatizării pămîntului.
A. ION

(sursă: Glasul Națiunii, 24 ianuarie 1991, p.4)

Revoluția noastră de renaștere națională s-a făcut cu oameni de bună credință.
Și economia noastră de piață se va face tot cu oameni de bună credință.
Ea, economia de piață nu va permite celui care ne-a jefuit pînă ieri (partocratului, mafiotului, lepădăturii, vînzătorului de țară, informatorului Kgbist.) să ne pună iară jugul în gît.
Omenia, iată elementul nou (și vechi de cînd e lumea pe «gura de rai») pe care națiunea română îl poate aplica (sau reaplica) economiei de piață.
Această teză fundamentală nu e o mică său simplă invenție a economistului Anghel Rugină. E un dat natural, genetic, al poporului nostru. Așa am fost noi în istorie, așa ne-au lăsat Mușatinii să fim: oameni de bună credință. Și așa economie a avut Moldova la matca ei — cu oameni de bună credință.
Da, da – economie de piață cu oameni «drepți și credincioși»…
Da, da — proprietate privată cu «oameni drepți și credincioși»…
Da, da – au fost aici, pe aceste pămînturi, timpuri cînd moldovenii exportau cai, grîu, miere, vin, lînă, piei, produse meșteșugărești, icoane, evangheliere etc… De ce o fi murit ele? Nu, nu le mai spun nimic nici turcilor, nici rușilor, că ei vroiau mesianic gurile Dunării… Tac.

Dar și dacii, spune Herodot, erau «cei mai drepți și viteji dintre traci».
Adică nu sîntem de o zi sau două cu omenia aureola pe ființă.
Cine e drept e și viteaz.
Nu poți fi vînzător de țară, de prieteni, laș, corupt și, în același timp viteaz al neamului. Că doar vinderea Țării din prostie mai poate fi iertată.
Mai mult decît atît: această sete dacică de dreptate sfida moartea. Chiar o biruia.
Dacul era pus de mic în situația de a fi realizat cea mai mare biruință pe care și-o poate închipui omul: biruința asupra morții. Și cine biruie moartea nu mai poate fi altfel decît drept. Și viteaz…
Poate, de aici, din această biruință totemică a morții, din această încîlcire religioasă a biruinței morții totemice, nu asupra celei reale, se trage și scoaterea în afara istoriei a dacilor și a zamolxismulul…
Dar oare slujba «dreaptă și credincioasă» de pe timpul lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare sau Petru Rareș. slujba pentru care oamenii nu primeau tinichele ci proprietăți, proprietăți private, cu drept de a le moșteni pe veci și stră-stră-nepoții, nu era o armă, da poate și o completare a dreptului dacic, pe care nu-i știm?
Din felul cum ne descifrează istoria treptele și clasele neamului nostru în epoca de constituire a Statului moldovenesc, vedem că avem în față o societate în care marii latifundiari, monopolurile de azi erau lipsă. Nu existau.
Numai slujba «dreaptă și credincioasă, dovedită în majoritatea absolută a cazurilor pe cîmpul de luptă, te putea face boier (de la cuvîntul cuman boier — viteazul neamului) sau voievod.
Numai «slujba dreaptă și credincioasă» putea preface un simplu sat de țărani megieși în răzeși, adică în boieri care își lucrau singuri moșia, cum a rămas scris de la Cantemir.
Numai așa slujbă și ea dovedită pe cîmpul de luptă, te elibera de la biruri (impozite).
Numai ea, dreapta șl credincioasa era, în fond, mama prosperității Țării. Pentru că cel drept și viteaz era împroprietărit, eliberat de biruri, deci făcut om liber.
Iată de ce mica Moldovă nu putea fi cucerită.
Fiindcă oamenii «drepți și credincioși» își apărau libertatea. Și îmbogățeau țara. Libertatea lor era… proprietatea privată și eliberarea de impozite.
Repet: economia de piață în Moldova lui Ștefan cel Mare era realizată de oamenii «drepți și credincioși», și liberi…
Iată stratagema pe care ne-au lăsat-o strămoșii.
Dar ne am înarmat noi cu ea?
Ne-am gîndit să împletim armonios economia de piață cu omenia. așa cum se împletesc panglicile cromosomice?
Noua realitate politică, socială economică de azi, cînd cîmpul de luptă este RENAȘTEREA NOASTRA CA NEAM, a născut și luptătorul, adevăratul luptător pentru renaștere — omul de omenie, omul de bună credință.
Eu nu zic cu aceste cuvinte ci anume acest om este drept, viteaz, și credincios, așa cum ne-au lăsat strămoșii să fim. Dar mă întreb totuși — ce s-a schimbat în codul nostru de cînd grecul Herodot a spus ce a spus despre daci, că sînt «cei mai drepți și viteji dintre traci».
Sînt sigur, și siguranța mea este iubire de neam, că oamenii de bună credință vor cuceri (recuceri) adevărata independență a Moldovei.
Aici, în rîndurile acestei armate, armate de oameni viteji și cinstiți (vezi cele două Mari Adunări Naționale pe care și cronicarii de la cuvintelnicul comunist le dau titlu de Mare Adunare Națională) crește și prinde la putere viitoarea Moldovă.
Și dacă recucerim independența ce trebuie să le mai dăm acestor oameni de bună credință pentru fi cu adevărat liberi?
Trebuie să-i împroprietărim.
Și să-l eliberăm de biruri.
Pentru slujba dreaptă și credincioasă Țării.
Așa economie a pus iară pe roate în Moldova loan Vodă cel Cumplit și dacă nu era trădarea Iui Golia cine știe unde era azi Moldova…
Care sînt concluziile acestei reveniri la izvoare?
Că e obligatoriu să avem o monedă a noastră, convertibilă și acoperită cu metal prețios sau produse strategice ale economiei noastre.
Că la burse se exclud speculațiile: bursele sînt piețe ale bunurilor produse.
Că nu există emitere de credite pe hîrtie: investițiile în economie se fac numai din sîrguința oamenilor interesați de bănci prin mari devidende, să-și depună acolo agoniseala.
Parcă totul e spus, parcă totul e clar… și… totuși.
Dar îmi fură privirea de acolo. din veac, stindardul fioroșilor daci, cu lupul pe el…
Șase ani s-au zbătut romanii ca să cucerească lupii daci. Șase ani s-au luptat într-un spațiu foarte mic la o adică. Orăștia e la o azvîrlitură de băț de la Dunăre. Și legiunile romane, avînd lupoaica pe stindard, erau învățate să meargă mult și bine pe jos.
Ce caută lupoaica romană, mai omenoasă decît omul în munții fiorosului Lup dac?
Așa e, rău s-au încolțit, sîngeroasă a fost încleștarea. dar eu, care sînt urmașul Lupului Dac și a Lupoaicei Romane văd în această vărsare de sînge sfințirea ritualică a gurii de rai pe care se va naște un nou popor în istoria civilizației umane — românii.
Da. părinții neamului nostru au fost niște zei păgîni, — zeița Lupoaică și zeul Lup.
Da, născîndu-ne. ei au murit, cum se și cuvine marilor Zei..
Constantin Noica, și el vlăstar de Lup, ne învăța că filozofia românească ține pe o balenă mare de tot: românul, pentru a fi, trebuie să fie «întru ceva», într-o acțiune, într-o faptă, într-un joc, într-un cîntec, într-o iubire.
Dar a fi «intru ceva» este și a fi întru a face rău: de pildă, a cuceri alte neamuri numai pentru faptul că soarta le-a așezat in calea dezvoltării mesianismului tău
Și iată că poporul nostru așază alături de «întru ceva» un alt concept strict românesc —Omenia, omul de bună credință, condiția umană de a fi drept și viteaz, sau cel mai drept și viteaz, cum spuneau anticii greci despre daci.
Omenia ne păzește de cele rele.
«Intru ceva» ne ține trează vigilența, vitejia, hărnicia.
Independența noastră nu este un simplu «întru ceva».
Ea este unica soluție de a rămîne în istorie și de a fi «întru ceva», a unui neam «drept și viteaz». neam la care numai omul de bună credință, omul de omenie este slăvit.
Dar independența noastră nu este un simplu «întru ceva» ca acțiune politică.
In actuala conjunctură independența noastră este un clar «întru ceva» economic. Economia de piață cu tehnologiile cele mal avansate, dar și cu Omenie, iată soluția românească, pe care sin- tem obligați să o dăm oamenilor azi.

(sursă: Glasul Națiunii, 4 ianuarie 1991, pag. 2)