Revoluția noastră de renaștere națională s-a făcut cu oameni de bună credință.
Și economia noastră de piață se va face tot cu oameni de bună credință.
Ea, economia de piață nu va permite celui care ne-a jefuit pînă ieri (partocratului, mafiotului, lepădăturii, vînzătorului de țară, informatorului Kgbist.) să ne pună iară jugul în gît.
Omenia, iată elementul nou (și vechi de cînd e lumea pe «gura de rai») pe care națiunea română îl poate aplica (sau reaplica) economiei de piață.
Această teză fundamentală nu e o mică său simplă invenție a economistului Anghel Rugină. E un dat natural, genetic, al poporului nostru. Așa am fost noi în istorie, așa ne-au lăsat Mușatinii să fim: oameni de bună credință. Și așa economie a avut Moldova la matca ei — cu oameni de bună credință.
Da, da – economie de piață cu oameni «drepți și credincioși»…
Da, da — proprietate privată cu «oameni drepți și credincioși»…
Da, da – au fost aici, pe aceste pămînturi, timpuri cînd moldovenii exportau cai, grîu, miere, vin, lînă, piei, produse meșteșugărești, icoane, evangheliere etc… De ce o fi murit ele? Nu, nu le mai spun nimic nici turcilor, nici rușilor, că ei vroiau mesianic gurile Dunării… Tac.
Dar și dacii, spune Herodot, erau «cei mai drepți și viteji dintre traci».
Adică nu sîntem de o zi sau două cu omenia aureola pe ființă.
Cine e drept e și viteaz.
Nu poți fi vînzător de țară, de prieteni, laș, corupt și, în același timp viteaz al neamului. Că doar vinderea Țării din prostie mai poate fi iertată.
Mai mult decît atît: această sete dacică de dreptate sfida moartea. Chiar o biruia.
Dacul era pus de mic în situația de a fi realizat cea mai mare biruință pe care și-o poate închipui omul: biruința asupra morții. Și cine biruie moartea nu mai poate fi altfel decît drept. Și viteaz…
Poate, de aici, din această biruință totemică a morții, din această încîlcire religioasă a biruinței morții totemice, nu asupra celei reale, se trage și scoaterea în afara istoriei a dacilor și a zamolxismulul…
Dar oare slujba «dreaptă și credincioasă» de pe timpul lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare sau Petru Rareș. slujba pentru care oamenii nu primeau tinichele ci proprietăți, proprietăți private, cu drept de a le moșteni pe veci și stră-stră-nepoții, nu era o armă, da poate și o completare a dreptului dacic, pe care nu-i știm?
Din felul cum ne descifrează istoria treptele și clasele neamului nostru în epoca de constituire a Statului moldovenesc, vedem că avem în față o societate în care marii latifundiari, monopolurile de azi erau lipsă. Nu existau.
Numai slujba «dreaptă și credincioasă, dovedită în majoritatea absolută a cazurilor pe cîmpul de luptă, te putea face boier (de la cuvîntul cuman boier — viteazul neamului) sau voievod.
Numai «slujba dreaptă și credincioasă» putea preface un simplu sat de țărani megieși în răzeși, adică în boieri care își lucrau singuri moșia, cum a rămas scris de la Cantemir.
Numai așa slujbă și ea dovedită pe cîmpul de luptă, te elibera de la biruri (impozite).
Numai ea, dreapta șl credincioasa era, în fond, mama prosperității Țării. Pentru că cel drept și viteaz era împroprietărit, eliberat de biruri, deci făcut om liber.
Iată de ce mica Moldovă nu putea fi cucerită.
Fiindcă oamenii «drepți și credincioși» își apărau libertatea. Și îmbogățeau țara. Libertatea lor era… proprietatea privată și eliberarea de impozite.
Repet: economia de piață în Moldova lui Ștefan cel Mare era realizată de oamenii «drepți și credincioși», și liberi…
Iată stratagema pe care ne-au lăsat-o strămoșii.
Dar ne am înarmat noi cu ea?
Ne-am gîndit să împletim armonios economia de piață cu omenia. așa cum se împletesc panglicile cromosomice?
Noua realitate politică, socială economică de azi, cînd cîmpul de luptă este RENAȘTEREA NOASTRA CA NEAM, a născut și luptătorul, adevăratul luptător pentru renaștere — omul de omenie, omul de bună credință.
Eu nu zic cu aceste cuvinte ci anume acest om este drept, viteaz, și credincios, așa cum ne-au lăsat strămoșii să fim. Dar mă întreb totuși — ce s-a schimbat în codul nostru de cînd grecul Herodot a spus ce a spus despre daci, că sînt «cei mai drepți și viteji dintre traci».
Sînt sigur, și siguranța mea este iubire de neam, că oamenii de bună credință vor cuceri (recuceri) adevărata independență a Moldovei.
Aici, în rîndurile acestei armate, armate de oameni viteji și cinstiți (vezi cele două Mari Adunări Naționale pe care și cronicarii de la cuvintelnicul comunist le dau titlu de Mare Adunare Națională) crește și prinde la putere viitoarea Moldovă.
Și dacă recucerim independența ce trebuie să le mai dăm acestor oameni de bună credință pentru fi cu adevărat liberi?
Trebuie să-i împroprietărim.
Și să-l eliberăm de biruri.
Pentru slujba dreaptă și credincioasă Țării.
Așa economie a pus iară pe roate în Moldova loan Vodă cel Cumplit și dacă nu era trădarea Iui Golia cine știe unde era azi Moldova…
Care sînt concluziile acestei reveniri la izvoare?
Că e obligatoriu să avem o monedă a noastră, convertibilă și acoperită cu metal prețios sau produse strategice ale economiei noastre.
Că la burse se exclud speculațiile: bursele sînt piețe ale bunurilor produse.
Că nu există emitere de credite pe hîrtie: investițiile în economie se fac numai din sîrguința oamenilor interesați de bănci prin mari devidende, să-și depună acolo agoniseala.
Parcă totul e spus, parcă totul e clar… și… totuși.
Dar îmi fură privirea de acolo. din veac, stindardul fioroșilor daci, cu lupul pe el…
Șase ani s-au zbătut romanii ca să cucerească lupii daci. Șase ani s-au luptat într-un spațiu foarte mic la o adică. Orăștia e la o azvîrlitură de băț de la Dunăre. Și legiunile romane, avînd lupoaica pe stindard, erau învățate să meargă mult și bine pe jos.
Ce caută lupoaica romană, mai omenoasă decît omul în munții fiorosului Lup dac?
Așa e, rău s-au încolțit, sîngeroasă a fost încleștarea. dar eu, care sînt urmașul Lupului Dac și a Lupoaicei Romane văd în această vărsare de sînge sfințirea ritualică a gurii de rai pe care se va naște un nou popor în istoria civilizației umane — românii.
Da. părinții neamului nostru au fost niște zei păgîni, — zeița Lupoaică și zeul Lup.
Da, născîndu-ne. ei au murit, cum se și cuvine marilor Zei..
Constantin Noica, și el vlăstar de Lup, ne învăța că filozofia românească ține pe o balenă mare de tot: românul, pentru a fi, trebuie să fie «întru ceva», într-o acțiune, într-o faptă, într-un joc, într-un cîntec, într-o iubire.
Dar a fi «intru ceva» este și a fi întru a face rău: de pildă, a cuceri alte neamuri numai pentru faptul că soarta le-a așezat in calea dezvoltării mesianismului tău
Și iată că poporul nostru așază alături de «întru ceva» un alt concept strict românesc —Omenia, omul de bună credință, condiția umană de a fi drept și viteaz, sau cel mai drept și viteaz, cum spuneau anticii greci despre daci.
Omenia ne păzește de cele rele.
«Intru ceva» ne ține trează vigilența, vitejia, hărnicia.
Independența noastră nu este un simplu «întru ceva».
Ea este unica soluție de a rămîne în istorie și de a fi «întru ceva», a unui neam «drept și viteaz». neam la care numai omul de bună credință, omul de omenie este slăvit.
Dar independența noastră nu este un simplu «întru ceva» ca acțiune politică.
In actuala conjunctură independența noastră este un clar «întru ceva» economic. Economia de piață cu tehnologiile cele mal avansate, dar și cu Omenie, iată soluția românească, pe care sin- tem obligați să o dăm oamenilor azi.
(sursă: Glasul Națiunii, 4 ianuarie 1991, pag. 2)
Leave a Reply